Despăgubiri cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului unui părinte

de Avocat Alexandra Luchin

Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, sunt consecințele ce nu pot fi evaluate în bani pe care le suferă o persoană. Aceste prejudicii nepatrimoniale constau în durerile fizice și suferințele psihice și reprezintă urmarea atingerii aduse personalității fizice, afective sau sociale a unei persoane.

Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu și nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și la sănătate fiind inestimabil și incontestabil.

Potrivit art. 1357 alin. (1) şi (2) Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă. Din interpretarea dispoziţiilor legale de mai sus rezultă condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre acestea şi vinovăţie.

Dacă în sfera dreptului penal gravitatea vinovăției este un aspect important, fiind un factor determinat pentru incriminarea faptei și stabilirea unei pedepse, în sfera dreptului civil nu este aceeași situație. În cel din urmă caz, se impun două reguli principale, respectiv că răspunderea va opera în sarcina făptuitorului pentru cea mai ușoară culpă și că este obligatorie repararea integrală a prejudiciului creat. În acest sens, menționăm că un cuantum al despăgubirilor va depinde de întinderea prejudiciului, iar nu de gravitatea vinovăției făptuitorului.

Cu privire la despăgubirile ce reprezintă daune morale, s-a statuat că acestea se disting de cele oferite pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de către instanța de judecată prin evaluare, printr-o judecare în echitate. Așadar, instanțele naționale din România nu operează în baza unor criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, analizând subiectiv circumstanțele particulare ale cauzei, în funcție de care vor stabili întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Durerile și suferințele fizice și psihice la care am făcut referire mai sus pot fi urmarea vătămării sănătății sau integrității corporale, atingerile aduse înfățișării unei persoane, decesul unei persoane față de care avem un atașament puternic, atingerea adusă onoarei și demnității, atingeri aduse vieții private, suferința resimțită ca urmare a unui accident rutier, suferința resimțită într-un eveniment traumatic, suferința resimțită ca urmare a morții unui animal de companie, suferința resimțită ca urmare a distrugerii unor bunuri proprii, etc.

În procesul penal, obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite se realizează prin exercitarea acțiunii civile de către partea civilă. Acțiunea civilă este mijlocul prevăzut de lege prin care o persoană care a suferit un prejudiciu printr-o prin infracțiune cere repararea acestuia în cadrul procesului penal. Totodată, persoana care este îndreptățită să solicite despăgubiri poate cere repararea prejudiciilor cauzate și în fața unei jurisdicții civile, nu doar penale.

Obligarea persoanei care a cauzat un prejudiciu moral la achitarea unor despăgubiri, chiar dacă nu șterge prejudiciul creat, oferă o satisfacție echitabilă victimei, reprezentând totodată un fel de pedeapsă pentru autor, iar despăgubirile pe care instanța de judecată le va stabili cu titlu de daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora fiind obligatoriu să fie una echitabilă și justă, astfel încât persoana îndreptățită să nu ajungă să se îmbogățească fără temei.

O situație în care se pot solicita despăgubiri pentru daunele morale suferite este cea în care victima a decedat și persoanele apropiate au suferit ca urmare a producerii accidentului, respectiv sunt prejudiciate prin ricoșeu. Prejudiciul prin ricoşeu este un prejudiciu direct, aflat cu fapta generatoare de răspundere într-un raport de cauzalitate indirect. Acelaşi prejudiciu este un prejudiciu personal, resimţit în mod direct de către victima mediată, dreptul la repararea acestuia născându-se direct în patrimoniul său. Prejudiciul prin ricoşeu este un prejudiciu autonom faţă de cel cauzat victimei imediate, iar espăgubirile destinate a acoperi acest prejudiciu se vor întinde până la limita necesară reparării acestuia, neavându-se în vedere, la stabilirea lor, prejudiciul încercat de victima directă.

Prejudiciul prin ricoşeu este reparabil numai în situaţia în care sunt întrunite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu direct, constând în decesul victimei imediate, existenţa unei legături de cauzalitate directe între fapta ilicită şi acest prejudiciu, existenţa unei profunde relaţii de afecţiune (care poate fi sau nu de rudenie, firească ori civilă) sau de interes între victima decedată şi victima prin ricoşeu. 

Relațiile de rudenie sau de altă natură care dau dreptul la solicitarea și obținerea de daune morale, ca urmare a suferinței pricinuite prin pierderea unei persoane apropiate, permit realizarea unei ierarhizării, iar în acest sens, se constată că relația părinte-copil este una mult mai puternică decât restul.

Având în vedere dispozițiile legale în vigoare, instanțele vor avea ca și criteriu obiectiv de stabilire a daunelor morale pentru decesul cauzat unei persoane cel decelat prin crearea continuă a practicii judiciare. Este evident că decesul unui părinte determină producerea unor suferințe psihice pentru copii, suferințe care sunt amplificate de contextul în care s-a produs decesul. În acest sens, practica judiciară a statuat că “nu se pune problema în cauza de faţă a caracterului cert în ceea ce priveşte posibilitatea de evaluare, având în vedere specificul daunelor morale. Astfel, judecătorul cauzei este singurul care, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, poate să aprecieze o sumă globală reprezentând echivalentul prejudiciului suferit. În ceea ce priveşte proba întinderii prejudiciului moral, estimarea acestuia se face de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, prin luarea în considerare a circumstanţelor de săvârşire a faptei ilicite şi consecinţele cele mai probabile pe care această faptă le-ar putea produce asupra unui om din respectiva categorie, socială ori profesională.” (Tribunalul Ilfov, Decizie nr. 1864 din 24 iulie 2020).

Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii științifice exacte, având în vedere că există o contradicție între caracterul nepatrimonial al suferințelor resimțite de către victimă și caracterul patrimonial (bănesc) al despăgubirilor. Pentru că nu există dispoziții legale care să stabilească criterii obiective de cuantificare ale prejudiciului, instanța de judecată este suverană în ceea ce privește aprecierea cuantumului despăgubirilor, raportându-se în concret la circumstanțele speței pe care o judecă. Daunele morale vor fi stabilite prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, atât pe plan fizic, cât și pe plan psihic.

Consecințele la care am făcut referire mai sus sunt privite atent, fiind luată în considerare și relația de familie și legătura de rudenie cu cel decedat, gradul de afecțiune, în ce mod au fost influențate relațiile de familie ulterior evenimentului produs, situația familială și financiară a rudelor celui decedat, contextul social și economic. De fapt, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor de mai sus, instanța urmărește să stabilească un caracter rezonabil al despăgubirilor, primordial fiind necesitatea de a asigura un echilibru just între prejudiciul produs și traumele produse persoanelor apropiate, scopul fiind cel de a nu se crea o îmbogățire fără justă cauză. În acest sens, “practica judiciară constanţă a arătat că instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale şi unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-economice individuale ale părţilor civile precum şi la nivelul general (venitul mediu la nivel naţional, etc.) astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susţinere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. În nici un caz, instanţa nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, validându-le necondiţionat.“ (Curtea de Apel Bucuresti, Decizie nr. 1976/2017 din 20-nov-2017).

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate pentru daunele morale suferite ca urmare a decesului unui părinte, trebuie analizate și consecințele urmării faptei ilicite în planul psihologic al victimei. În ceea ce privește planul psihologic, ar trebui să distingem între planul mental, care se referă la sănătatea mentală și integritatea psihică a unei persoane și planul emoțional, care cuprinde toate sentimentele care aparțin unei persoane.

În analiza planului familial, instanța de judecată nu ar trebui să se oprească la prejudiciul actual, ci, pentru că un prejudiciu afectiv nu se consumă instantaneu, ci se propagă în timp prin stările, senzațiile sau amintirile negative care vor în viitor. Totodată, trebuie analizate și care sunt șansele în ceea ce privește evoluția în planul familial. De asemenea, trebuie analizat și în ce fel este prejudiciată încrederea în șansele de reușită pe viitor, încrederea în forțele proprii, aceasta având posibilitatea să fie influențată de decesul unui părinte.

“Chiar dacă instanţa procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice ale victimelor unui accident de circulaţie, precum şi la consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor, acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite la reparaţie.” (Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 11 din 30 ianuarie 2013).

Se poate afirma că există o prezumţie absolută a unei strânse legături afective între victima unui accident și părinți, astfel cum rezultă şi din Rezoluţia nr. 75-7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, iar un prejudiciu moral suferit de către cei din urmă este inestimabil și cu greu poate fi evaluat în concret şi reparat pecuniar. Prin acordarea unor despăgubiri băneşti rudele decedatului se poate urmări distanțarea acestora de grijile financiare cotidiene, obţine rea unui climat plăcut în cămin şi satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a le alina suferinţele incontestabile. În acest sens, instanțele de judecată au statuat că, “având în vedere împrejurările decesului, relaţia interpersonală dintre victimă şi familia sa, vârsta victimei, în strânsă corelaţie cu gradul de imprevizibilitate al decesului, reacţiile emoţionale similare ale oricărei alte persoane care şi-a pierdut un frate, apreciază apelantul-intervenient că acordarea sumei de 70.000 euro despăgubiri morale nu este disproporţionată.” (Tribunalul Caras Severin, Decizie nr. 821/2020 din 14 decembrie 2020). 

Este adevărat că suferința și golul lăsat în sufletele persoanelor apropiate prin pierderea suferită nu pot fi cuantificate în bani, însă instanțele de judecată, cu ajutorul practicii judiciare și al literaturii de specialitate, vor stabili despăgubirile printr-o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse s-au exteriorizat. Mai exact, chiar dacă valorile morale vătămate nu pot fi evaluate în bani, instanța de judecată o să analizeze formele concrete prin care s-au manifestat aceste valori (stres, supărare, durere, imposibilitate de a lucra, tristețe, infirmitate, etc.) și va aprecia intensitatea și gravitatea acestora. Cu titlu de exemplu, într-o cauză judecată de instanță s-a stabilit că “la cuantificarea daunelor morale s-a avut în vedere, din perspectiva soţului defunctei, pierderea soţiei, la doar vârsta de 49 de ani , după 27 de ani de căsnicie. În ceea ce îi priveşte pe copii defunctei este fără îndoială trauma suferită de aceştia în urma decesului intempestiv al mamei lor, pentru reclamanţi, planul familial reprezentând spaţiul unde urmările faptei ilicite se manifestă cu precădere. Astfel, se constată că este adevărat că suferinţa şi locul gol rămas în familia reclamanţilor prin pierderea suferită, nu pot fi cuantificate în bani, însă ele sunt pe deplin resimţite în familie prin pierderea brutală a fiicei, respectiv a nepoatei. Cu toate acestea, instanţa constată că prin acordarea despăgubirilor nu trebuie să se realizeze o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor.” (Tribunalul Ilfov, Decizie nr. 620 din 01 martie 2019).

În literatura de specialitate s-a apreciat că pot fi solicitate despăgubiri pentru prejudiciului nepatrimonial suferit ca urmare a decesului unuia dintre părți, însă doar în situația în care se verifică, în speța dedusă judecății, legătura afectivă suficient de puternică între persoanele indicate anterior. Mai exact, să se observe existența unei profunde afecțiuni care trebuia să unească rudele apropiate și să existe la momentul decesului victimei.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!