DREPT PENAL

  • Asistență juridică, reprezentarea și redactarea înscrisurilor în faza de judecată, în litigii de drept penal aflate pe rolul Judecătoriei, Tribunalului sau Curții de Apel pentru persoanele vătămate;
  • Asistenţă juridică şi reprezentarea persoanelor prejudiciate în urma săvârşirii unei infracţiuni, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor responsabile şi în vederea achitării daunelor pentru prejudiciile morale sau patrimoniale suferite;
  • Exercitarea, redactarea și susținerea căilor de atac pentru persoanele vătămate, formulate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauze penale;
  • Analiza prejudiciului produs, asistență juridică, reprezentarea și redactarea înscrisurilor în ceea ce privește exercitarea acțiunii civile în procesul penal;
  • Consultanță juridică privind acțiunea civilă în dosarele penale;
  • Studierea documentelor puse la dispoziție de client sau a dosarului cauzei și propunerea unei strategii prin întocmirea unei opinii juridice;
error: Content is protected !!